Nedelcu
Administrator
 Din: Craiova
Inregistrat: acum 18 ani
Postari: 731
|
|
A doua zi Jim sări în sus, deş¬teptat de cotcodăcitul alarmat al găinilor, speriate cine ştie de ce. Ceasornicul de pe scrin, uitat cu limba muzicii la ora nouă, cânta mărunt din ţiteră prăfuitul vals.
Jim se simţi sănătos şi tânăr ca un arc. De bucuria pe care soarele i-o aprindea în artere, făcu o săritură atletică peste tăblia de fier a patului şi căzând în faţa oglinzii emise din toată adâncimea gâtlejului, baritonând, primele note ale mar¬şului din Aida.
Nu era închipuit şi nu se credea frumos, dar un instinct de conservare fizică îl făcu să-şi umfle bicepşii şi coşul piep¬tului şi să fandeze plastic cu piciorul drept înainte, pentru a obţine maximul de volum al pulpei. Era îmbrăcat americă-neşte într-un combinezon de crep, ceea ce-i dădea aerul unui sportiv. Ca să-şi atenueze puţin trepidaţia sângelui, începu să facă figurile gimnastice din Mon systeme. Se răsuci din şale cu mâinile în sus, de jur-împrejurul bazinului, se lăsă, îndoind genunchii, pe vârful picioarelor, cu pumnii strânşi, fandă înainte, înapoi, la dreapta şi la stânga. Incheieturile îi trosneau, dându-i o senzaţie de liberare a membrelor. Când vru să se aşeze pe spate, spre a încerca în aer supleţea picioarelor, praful din covoarele vechi ale tantei Magdalina îi înecă răsuf¬larea. Vru să-şi încerce puterea braţelor rezemându-se cu toată greutatea trupului pe speteaza unui scaun, dar acesta trosni aşa de tare, încât, spre a evita un accident, Jim renunţă şi se mulţumi să boxeze arcurile desfundate ale canapelei şi pernele din pat.
Incălzit de mişcare, Jim se îndreptă spre lavoar să se spele. Ii trebuia apă multă, un lac, un bazin, o baie largă de porţelan cel puţin, să se simtă năvălit de apă până şi-n nări şi-n urechi, să simtă înţepătura deasă a duşului rece. Casa cu molii n-avea însă asemenea instalaţii moderne, pe care tanti Ghenca le dispreţuia, zicând: „Iaca şi bunicul au trăit şi fără baie în casă şi a fost bine! Aţi venit dumneavoastră mai cu moţ!" Ibricul conţinea atâta apă cât să-şi stropească obrazul, adică, în termeni patriarhali, să se spele „pe ochi". Zărind pe baba Chiva prin curte, Jim îi făcu semn.
— Adu-mi apă, Chivo, îi zise el, când aceasta intră râzând prosteşte de costumul lui.
— Păi n-ai apă? Ce-ţi mai trebuie alta?
— îmi trebuie apă multă, nu pe fundul ibricului. Apoi, iluminat de o idee genială: — Să-mi aduci stropitoarea plină cu apă rece.
— Ce stai de vorbeşti? se scandaliză baba. Cum s-aduc eu u stropitoarea în casă?
— Să mi-o aduci, că altfel nu e de trăit cu mine!
Baba ieşi crucindu-se şi mirându-se cu un „Maica ta, Cristoase!" de acest bizar capriciu. Peste câteva minute apăru însă _ cu apa, intimidată oarecum de a fi complice la o astfel de 56 trăsnaie. Intenţia ei evidentă fu de a aştepta lângă prag consumarea faptei, dar Jim o învârti pe uşă afară şi întoarse cheia în broască. Stătu puţin să se gândească, fiindcă nu vedea încă modul de întrebuinţare. Să atârne stropitoarea de cuiul din tavan şi apoi să-i dea înclinare deasupra capului, n-avea nici cu ce-o lega şi îi era teamă să nu se surpe cumva tavanul. Să toarne apa în lighean, ligheanul era prea mic. Alese soluţia cea mai simplă. Puse ligheanul în mijlocul casei, acolo unde covorul i se părea mai preţios tantei Magdali¬na, intră cu picioarele în el, se dezbrăcă de combinezon şi, ţinând stropitoarea cu mâinile întinse deasupra capului, lăsă să-i curgă peste faţă, ceafă şi de-a lungul trupului firele reci ale apei.
Jim ieşi din baie înviorat ca un armăsar tânăr tăvălit prin iarbă, dar odaia tantei Magdalina nu era pregătită pentru instalaţii de genul acesta. Apa căzută mai toată pe jos se îndrepta în râuri repezi pe sub pat şi scrin, şi din cauza udăturii duşumeaua mirosea a colb plouat.
Ca să-şi salveze tălpile din mlaştină, Jim se urcă în pat, şi acolo, în picioare, fredonând aria din Jeannine, îşi continuă toaleta, privind în oglinda ce era atârnată pe peretele dim¬potrivă, deasupra scrinului. Işi linse părul cu peria neted peste cap, îşi înnodă cravata şi puse costumul de stofă Burberry, a cărui culoare aspră de frunză uscată îi dădea o siluetă foarte londoneză. Deşi bine aşezate de cu seară pe umărul unui scaun, hainele îl nemulţumeau prin mirosul de naftalină ce-l luaseră din odaie. Când replica din oglindă a persoanei sale i se păru satisfăcătoare, făcu un calcul vizual şi sări cu tălpile drept în pantofi, spre a evita umezeala. Tanti Magdalina s-ar fi îngălbenit ca de priveliştea unei crime dacă l-ar fi văzut cum îşi cufundă piciorul în inima fotoliului dezacordat ca să-şi lege şireturile la pantofi. Din fericire, însă Jim avu vremea să părăsească locul crimei înainte de venirea cuiva şi să se refugieze în „refectoriu". Acolo pahare cu resturi de lapte, ceşti de cafea, fărâmituri de pâine prăjită risipite pe masă trădau reuniunea matinală a celor din casă.
Acelaşi simţ de igienă corporală, care îl făcuse pe Jim să transforme odaia de dormit în sală de duş, îl dezgusta aici la vederea mesei cu resturi de mâncare, deşi şalul turcesc de pe perete, iataganele şi un dulap de nuc dădeau încăperii oare¬care eleganţă arhaică. Voia pereţi netezi, luminaţi din colţuri de sub plăci ascunse de sticlă, fotolii confortabile de nichel, foarte înclinate pe spate, ca scaunele de clinică, mobile joase, masive, geometrice. Aştepta dejunul adus pe o table â roulettes din planuri de cristal gros, în boluri şi recipiente masive şi cu tacâmuri neprevăzute şi decorative ca nişte instrumente chirurgicale. Voia, fireşte, o subretă în stilul mobilei: tunsă mărunt, cu faţa ovală de porţelan de Saxa, în uniformă de satin fin negru şi cu ciorapi negri aşa de metalici, încât mâna să alunece cu gândul pe ei ca pe rezemătoarea de nichel a fotoliului. Aprins de asemenea deziderate de lux igienico-estetice, nu putu decât să deteste apariţia babei Chiva cu un pahar de lapte cu cafea, pe care scria: „Suvenir din Călimăneşti", pus pe o tavă de tablă ruginită.
— Ţi-am adus nişte ouă — zise baba Chiva — că ştiu că n-ai mâncat aseară.
— Oeufs â la coque? declamă Jim glumind.
— Cum le coc? Le fierb, nu le coc! Rămase nedumerită baba.
— Ah, babă Chivo — continuă el mai mult pentru sine decât pentru babă — când o să fiu eu servit cu mare ceremonial pe platouri de argint: sandwlch-uii savant combinate de barmani în smoching şi subrete în lame, după reţete de laborator, bunăoară:
Chargez la tartelette avec du jambon en morceaux; remplissez avec de la fondue, cayenéez; gratinez â la salamandre. Laitance de hareng salé, hachee avec des noix et de lapomme reinette.Vreau nişte tartelette inedite, pricepi, nişte canapés absurde!
— Vorbeşti de canapea? Zise aiurită baba Chiva. A scos-o cucoanele, că era plină de ploşniţe.
Jim sorbi laptele dintr-o înghiţitură, râzând, şi trimise pe babă să-i aducă cheia lacătului de la magazie. Când avu cheia, o luă spre fundul curţii, unde lângă coteţele de păsări se aflau trei şoproane închise cu porţi late, prevăzute cu mari răsuflători. Unul din ele servea drept hangar "maşinii" sale. Trase cu zgomot uşa grea şi privi din prag înăuntru, unde între mormane de lemne de fag pentru foc staţiona un minuscul „Peujeot" prăfuit. Abia apucă să pună mâna pe clanţa cupeului, şi o cloşcă năpârlită ţâşni de pe fotoliul de piele, umplând curtea de vaiete şi cotcodăceli. Jim aruncă cu un lemn după ea şi scoase din inima caldă încă a pernei trei ouă gălbicioase şi mânjite.
„Maşina" lui Jim era, în fond, o hodorogitură lovită şi zgâriată, cumpărată pe nimic şi în rate de la un prieten. Dar scundă şi solidă, rezista în chip uimitor la toate experienţele, mergea mărunt ca o broască-ţestoasă, ieşea nevătămată din hopuri şi se hrănea cu benzină puţină. Deşi ruşinat de înfăţişarea ei mizeră, Jim o bătu cu familiaritate pe pneuri şi o ciupi amical de claxon. Timp de o jumătate de ceas o supuse unui minuţios examen medical. Ridică un capac să vadă cilindrii, inspectă bateriile şi radiatorul, vârî capul sub şasiu şi puse la încercare trăinicia caroseriei, se sui la volan şi pilotă roţile pe loc, cu picioarele înfipte în pedale. Convingându-se că măruntaiele maşinii erau intacte, îşi scoase haina de pe el şi procedă la lubrificare, trimiţând în acelaşi timp pe baba Chiva, cu un bidon, să-i aducă benzină de la un depozit din apropiere.
Un ceas mai târziu, cei şase cilindri pocneau repede în magazia de lemn, spre îngrijorarea regală a cocoşului. Jim porni cu jucăria lui spre poarta deschisă de babă, săltând în sus din cauza bolovanilor. In mers dărâmă un leandru înfipt într-un hârdău la uşa tantei Caterina.
— Fi-ţi-ar maşina afurisită! blestemă aceasta din dosul perdelei, dar Jim ieşise în stradă.
Trecu claxonând pe lângă prispa bisericii, ocoli rondul fără iarbă din piaţă şi se îndreptă spre Lucaci cu intenţia de a merge în centru...
„Ah, gândea Jim, de-aş avea un „sport" elegant, un Renault măcar, un Mercedez Benz tip „Stuttgart 260", un Stoewer 8 cilindri tip kabriolett, ori un Graham-Paige, galben, enorm şi turtit ca o şalupă, alergând silenţios pe asfalt, sans bruit et sans heurt "'
Şi se vedea înfundat aproape cu totul în moalele capi-tonaj, monoclat sub pălăria de fetru gri şi manevrând negli¬jent volanul, cu o mână vârâtă pe jumătate într-o mănuşă „Nicolet". La pârâitul surd al pneurilor, fetele ar fi întors capul cu invidie, dar el le-ar fi privit flegmatic, ca prinţul de Walles. Tocmai când îi era visul mai dulce şi maşina Graham-Paige se transformase într-un Sumbeam de curse, verde şi lung ca o torpilă, un stop îi tăie calea şi un agent de circulaţie imită cu emfază înaintea sa nişte semnalizări savante de poliţist german. Frână scurt şi rămase între celelalte auto¬mobile, ca un cărucior de copil printre locomotive Maffei.
După trei ani de lipsă din ţară, Bucureştii i se părură uimitor de modernizaţi. Numeroase construcţii moderniste presărau oraşul cu punţi de vapor şi cuburi albe. Palatul Asigură¬rii Generale se ridica în chipul unui masiv de sare babilonică spre cer, transformând bulevardul, împreună cu palatele Ciclop şi Lido, în arteră de mare metropolă. în josul peretelui drept şi ameţitor al enormului turn, scundele clădiri vecine păreau barăci de scânduri. Micul zgârie-nori în fier şi blocuri de piatră al Palatului Societăţii de telefoane aruncase pe porţiunea strâmtă a Căii Victoriei o umbră de Broadway. Ferestrele scunde şi late de cabină de vapor, planurile supra¬puse, cu acoperiş plat, barele de fier alb, suprafeţele colorate o în terrasit cafeniu sau albastru, vitrinele enorme înconjurate u cu plăci de sticlă colorată, barurile automate, toate acestea erau elementele unei lumi noi, iubind spaţiul alb, igienic, interiorul marmorean al unor terme simplificate, sticla, nichelul, lemnul neted, neornamentat, lumina prelingându-se pe pereţi. în acest decor de monumente geometrice, mijlocul de locomoţie cerut de ochi era Lincolnul spaţios, corespunzând în severitatea lui mecanică vechiului landou.
Mai mult din curiozitate decât din nevoie, Jim stopă în faţa automatului „Presto". Luciditatea gheţoasă a interiorului îi dădu fiorul intrării într-un bazin translucid. Coloanele de aluminiu, decoraţiile pe sticlă, mesele de cristal, scaunele de nichel păreau piesele unui laborator luxos. îndărătul unor sicrie mari de sticlă, aburite de intestinele unui frigider, graţioase infirmiere în uniforme verzi împărţeau în boluri groase felurite licori. Jim se opri în faţa unei etuve de porţelan şi metal emailat în care se conservau câteva varietăţi de îngheţată. Prezentă graţioasei subrete fişa, şi aceasta, luând între degetele ei subţiri, cu unghii lăcuite, un instrument de metal semănând a lingură sferică şi a forceps, îl introduse într-o urnă congelată, închisă ermetic, ca un safe. Bolidul de gheaţă nu i se păru însă lui Jim la înălţimea recipientelor ce-l conţinuse, dar spre a privi cât mai mult în ochii albaştri ai subretei, îl consumă încet, rezemat de aripa de sticlă a contoarului.
Zărind uşa unei cabine de telefon, Jim se instală curând după aceea înaintea aparatului şi căută adresa Dorei, singura cu telefon dintre cele trei prietene pe care dorea să le vadă. Când ajunse cu degetul în dreptul numelui Schulz (tatăl Dorei era medic, austriac de origine), ridică receptorul de pe furcă, combină numărul şi aşteptă.
— Aloo! se auzi un glas piţigăiat, pierdut în depărtare.
— Alo! Mă rog, domnişoara Schulz? Inima îi bătea cu emoţie.
— Chiar dânsa!
— Aşa? Aci sunt chiar eu!
— Chiar cine? Alo! Mă rog, cu cine doriţi să vorbiţi?
— Chiar cu tine!
— Cine eşti? zise înciudată convorbitoarea.
Jim imită glasul spicheriţei de la postul radiofonic:
— A-tenţiune! Se transmit salutări de la Jim prin doză electromagnetică!
— Jim! Ce bine-mi pare, ce bine-mi pare! se auzi glasul afectuos al fetei, şi un zgomot surd de tropăituri pe duşumea. Vino la patru la Lola! Neapărat! Vine şi Medy!
— La patru? Bine! Şi Jim anunţă iar rar: A-tenţiune! Emisiunea s-a terminat. Se va reîncepe la orele patru cu următorul program: Lola, Dora şi Medy!
Apoi ieşi din bar, se urcă în maşină şi porni vesel spre bulevard, încercând să concureze în viteză cu un tramvai electric.
_______________________________________
MEDITATII ON-LINE LA LIMBA ROMANA
_______________________________________
BLOGUL PROFESORULUI DE LIMBA ROMANA
|
|
