Nedelcu
Administrator
 Din: Craiova
Inregistrat: acum 19 ani
Postari: 731
|
|
Caracterizarea personajului Lefter Popescu
Miza nuvelei "Dou[ loturi" nu const[ at`t @n spectaculosul naraiunii, c`t @n urm[rirea evoluiei psihice a personajului principal. Chiar ]i @n proz[, Caragiale r[m`ne @n primul r`nd dramaturg. Aciunea @mbrac[ forma unei @nl[nuiri de scenete, iar viaa interioar[ a personajului nu ne este cunoscut[ dec`t prin manifest[rile ei exterioare. Modalitatea principal[ de caracterizare este a]adar indirect[: personalitatea lui Lefter Popescu se contureaz[ din fapte, comportament, limbaj, din mediul @n care tr[ie]te, din relaia sa cu celelalte personaje ]i, deloc @nt`mpl[tor la Caragiale, din chiar numele pe care @l poart[.
#l cheam[ Lefter Popescu. Prenumele permite un interesant joc de semnificaii. #n rom`ne]te, "lefter" @nseamn[ "care nu are nici un ban, care este f[r[ l[scaie (@n pung[)", dar @n neogreac[, de unde provine, "elefteros" @nseamn[ "liber". Dl Popescu a fost "Lefter" toat[ viaa, a]a @l strig[ soia, a]a @i zic prietenii, numele pare a-l fi predestinat unei existene mediocre. O singur[ dat[ numai, el se @nal[ la rangul de "Elefteros": atunci c`nd, g[sind biletele de loterie @n sertarul biroului s[u de la minister, crede c[ "a scuturat @n fine jugul nesuferitei robii". Av`nd bani, se simte liber ]i, sigur pe el, @]i redacteaz[, @n termeni superior-ironici, demisia, pe care o semneaz[ apoi seme-aristocratic :
"Domnule Ministru,
S[n[tatea mea prea delicat[ nu-mi permite s[ mai suport asprimile de tot felul ale serrviciului.
V[ rog dar respectuos s[ binevoii a-mi primi demisia din postul ce ocup la acest onor. minister.
Binevoii etc.
Eleutheriu Poppescu"
C`t prive]te numele de familie, Popescu, acesta sugereaz[ pe de o parte originea popular[, simpl[, a personajului - pe care acesta, con]tient, caut[ s[ o atenueze prin ortografierea cu doi "p" -, dar ]i, pe de alt[ parte, lipsa lui de individualitate , caracterul comun, "de gloat[", cum spune criticul G. Ibr[ileanu.
Mediul @n care tr[ie]te Lefter Popescu este cel citadin: Bucure]tiul sf`r]itului de secol XIX, @nesat, la Caragiale, de birje ]i ber[rii. Omul este un mic burghez ]i duce o via[ lini]tit[, dar mediocr[. Este impiegat la minister, are o soie, are o cas[. Existena lui se desf[]oar[ @ntre cancelarie, ber[rie ]i domiciliul conjugal.
Relaia sa cu ]eful de la minister st[ sub semnul terorii ]i al umilinei. Tr[ie]te permanent cu groaza c[ poate fi oric`nd smuls din tihna familial[ ]i chemat la serviciu peste program:
"Hait ! iar ne cheam[ desear[ la serviciu extraordinar turbatul (turbatul e ]eful), s[ ne canoneasc[ p`n[ la miezul nopii, ca s[ se recomande ministrului c[ e grozav !".
C`nd ]eful @l descoper[ @n ber[rie, d. Popescu "se face palid".La minister, chemat la ordine, "intr[ foarte umilit" @n biroul acestuia ]i, dup[ ce suport[ o sever[ mu]truluial[ "iese @mpleticindu-se" de acolo. Slujba i se pare o robie ]i tocmai de aceea momentul descoperirii biletelor devine o apoteoz[ a eliber[rii. Cu gesturi seniorale de erou victorios, d. Lefter @]i preg[te]te r[zbunarea:
"Se @ncheie la jiletc[ f[r[ prip[, se a]az[ bine @n jeul s[u de mu]ama ]i a]terne cu m`n[ sigur[, pe o coal[ de h`rtie ministerial[, urm[toarea compoziie..."
Caragiale trateaz[ @n manier[ ironic[ aceast[ team[ obsesiv[ pe care micul funcionar public o tr[ie]te @n relaia cu superiorul s[u, disproporia @ntre realitate ]i reacia fa[ de ea fiind evident[.
Ber[ria este locul unde d. Lefter se @nt`lne]te cu amicii, pentru a dezbate, probabil, ca toi eroii lui Caragiale, starea naiunii. Aici este sf[tuit s[ cumpere bilete de loterie cu bani de @mprumut ]i tot aici se @ntoarce dup[ expediia infructuoas[ din mahalaua Farfurigiilor pentru a analiza situaia @mpreun[ cu d. c[pitan Pandele ]i d. comisar de poliie Turtureanu. Aici, d. Lefter se simte egalul celorlali.
#n sf`r]it, exist[ ]i un loc unde d. Lefter este ]ef: c[minul conjugal. Despre felul cum se desf[]ura viaa sa @n familie, @nainte de @nt`mplarea cu biletele, Caragiale nu ne face dec`t o vag[ idee, schi`nd o secven[ idilic[:
"Era sear[; omul ]edea la mas[ cu consoarta sa @n s[lia de intrare, vorbind @n ticn[ despre cum se scumpe]te viaa din zi @n zi".
C[ acas[ d. Lefter devine din miel leu ne d[m seama dup[ apelativele aruncate s[rmanei soii, g[sit[ vinovat[ @n cele din urm[ de dispariia biletelor: "Femeie !...", "nenorocito !", "cocoan[!".
A]adar, d. Popescu are un comportament schimb[tor, dup[ cum bate v`ntul puterii: umil cu ]eful, comunicativ ]i cooperant cu amicii, zbir cu consoarta. Acest cameleonism @n funcie de mediul @n care se g[se]te ]i de persoana cu care se afl[ @n contact scoate la lumin[ caracterul m[runt al protagonistului. Este unul din motivele pentru care nici nu-l depl`ngem pe d. Lefter, fiind tentai de multe ori s[ r`dem de el, de]i sf`r]e]te tragic. Caragiale nu-i confer[ m[reie, de aceea personajul e tragi-comic.
Fizionomia eroului principal se @ntrege]te prin limbaj ]i gesturi, pe care prozatorul le surprinde cu mare precizie, d`nd via[ fiec[rei secvene. Ca pe scen[ vedem cum mirajul c`]tigului @l transform[ radical pe altfel apaticul domn Lefter Popescu. Omul se metamorfozeaz[ @n fiar[: limbajul i se radicalizeaz[, vocea cap[t[ stridene agresive:
"-Asta e culmea!...culmea!...strig[ d. Lefter"
"-Femeie, trebuie s[ fie-n cas[... Dracu n-a venit s[ le ia..."
"-Cui ? cui ai dat-o, nenorocito !"
"-Taci, strig[ crunt d. Lefter..."
"-Unde sunt farfuriile ?... Voi s[ v[z farfuriile ! Adu farfuriile ! porunce]te stra]nic d. Lefter."
"-Destul, nenorocito !"
Gesturile @i devin febrile, tr[d`nd agitaia interioar[. #n culmea surescit[rii, dl Lefter r[stoarn[ casa de zece ori @n c[utarea biletelor p`n[ cade fr`nt de oboseal[. Nu doarme @ns[ mai mult de un sfert de or[ ]i sare @n sus convins c[ ]i-a amintit unde le-a pus. Face [nd[ri farfuriile de porelan primite de consoarta sa @n schimbul jachetei. Ca ]i cum ar fi declan]at un mecanism ce nu mai poate fi oprit, dl Lefter nu-]i mai poate reg[si lini]tea, @ndrept`ndu-se cu repeziciune spre autodistrugere. Str[bate ora]ul @n goan[ cu birja p`n[ @n mahalaua Farfurigiilor, o amenin[ ]i chiar o bate pe chivua cu jacheta, se duce la secia de poliie, apoi la ber[rie, apoi iar la poliie, apoi iar toat[ noaptea colind[ mahalalele p`n[ ajunge spre diminea[ @nc[ o dat[ la cocioaba chivuelor. Este b[tut ]i t[v[lit prin noroi, sosind acas[ ca vai de el pe la ]apte ]i jum[tate dimineaa, spre groaza soiei. Ajunge totu]i la minister la opt ]i cinci. Parc[ toate resursele sale fizice ]i psihice s-au activat @ntr-un suprem ]i ultim efort vital pus @n slujba speranei. Coarda @ns[ a fost @ntins[ prea mult ]i va plezni p`n[ la urm[. C`nd toate eforturile se vor fi dovedit inutile, istovit fizic ]i psihic, d. Lefter clacheaz[ definitiv. Ca o p[pu][ dezarticulat[, personajul continu[ s[ se mi]te, acum @ns[ @n gol, f[r[ nici o noim[: "}-a-nceput s[ se jeleasc[, s[ se bat[ cu palmele peste ochi ]i cu pumnii @n cap ]i s[ trop[ie din picioare, f[c`nd a]a un t[r[boi, @nc`t a trebuit bancherul s[ cear[ ajutorul forei publice ca s[ scape de d. Lefter...".
Caragiale nu face analiz[ psihologic[, nu ]tim ce g`nde]te personajul, dar @i putem urm[ri reaciile fiziologice, de om aflat @n pragul colapsului. Dl Lefter n[du]e]te des ]i face mereu gestul ]tergerii sudorii de pe frunte, atunci c`nd caut[ biletele prin cas[. La ber[rie, la apariia ]efului "se face palid". La minister, iese "@mpleticindu-se" din biroul acestuia. C`nd, la bancher, are dintr-o dat[ presentimentul dezastrului, "simte o sf`r]eal[ ]i cade, alb ca por[lanul, pe un scaun l`ng[ cantor", f[c`ndu-se @n cele din urm[ "v`n[t ca ficatul".
Lefter Popescu este victima propriei sale himere. De]i pretinde c[ nu crede @n noroc, totu]i el joac[ sistematic la loterie, nutrind @n ascuns g`ndul c[ va veni ]i vremea lui. Este at`t de convins de acest lucru, @nc`t nu se @ndoie]te o clip[ c[ ar fi c`]tigat. I se pare firesc, i se pare un drept al s[u. Toate energiile sale suflete]ti sunt mobilizate de aceast[ speran[ @ntr-o via[ mai bun[. Pe acest fundal, c[derea vine la fel de firesc, vidul interior lu`nd locul iluziei. Nu destinul @i joac[ o fest[ lui Lefter Popescu, c[ci, de fapt, @n realitate nu s-a @nt`mplat nimic. Biletele nu valorau nimic, el nu a c`]tigat la loterie ]i prin urmare toat[ agitaia sa, agonia, extazul sunt artificiale. Neaccept`ndu-]i condiia, aspir`nd s[ devin[ din Lefter, Elefteros, personajul @]i este propriul s[u c[l[u.
Atitudinea scriitorului fa[ de personajul s[u este mai degrab[ , a]a cum probabil trebuie s[ fie cea a zeului Hazard fa[ de bieii muritori care-]i @nchipuie c[-]i conduc viaa dup[ propria voin[.
_______________________________________
MEDITATII ON-LINE LA LIMBA ROMANA
_______________________________________
BLOGUL PROFESORULUI DE LIMBA ROMANA
|
|
