|
catisor
Membru
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 63
|
|
Partea a III-a
Fragmentul dat face parte dintr-o operă epică a cărei acţiune este plasată în mediul rural, acolo unde autorul a copilărit şi a desf㬺urat o mare parte a activităţii sale.
Opera epică este creaţia literară, în proză sau în versuri, în care autorul îşi exprimă indirect gândurile, ideile şi sentimentele, prin intermediul acţiunii, al personajelor şi al naratorului.
Deşi modul de expunere folosit preponderent este dialogul, frag¬mentul dat are toate caracteristicile unei opere epice. încă de la înce¬put (într-o expoziţiune incompletă , se prezintă reperele spaţio-temporale ale acţiunii: o zi obişnuită la o şcoală primară mixtă din cătunul Poeni al comunei Lunca-Frumoasă.
Subiectul este simplu şi ar putea constitui intriga operei inte¬grale: un câine rătăcit, murdar şi zdrenţăros, se apropie de şcoala satului, provocând panică în rândul micilor şcolari. Aceştia au reacţii diferite, unii crezându-1 turbat, însuşi învăţătorul fiind pus în dificul¬tate.
Câinele mare, fioros, cu blana vâlvoi este observat, mai întâi, de un copilaş care îi alarmează şi pe ceilalţi, cu toţii fugind în pridvorul şcolii şi anunţându-şi învăţătorul. Acesta apare cu o nuia şi, dându-şi seama că animalul nu poate rămâne la şcoală, încearcă să-1 sperie, lovindu-1 cu o piatră şi huiduindu-1. Urmându-i exemplul, toţi copiii se pregătesc să-1 lovească, dar domnul îi opreşte şi îi cheamă în clasă, încercând să-i liniştească. Atraşi de neobişnuita apariţie, şcolarii rămân lângă gard, studiind-o şi constatând, pe rând, că are capul mare, un lanţ rupt la gât şi că n-ar da, totuşi, semne că este turbat. La chemarea blândă a unui copil, câinele răspunde fericit, dând din coadă, dar învăţătorul îi obligă să intre în clasă.
La această scurtă întâmplare participă un număr redus de perso¬naje (o altă caracteristică a operei epice): copiii şcolii, învăţătorul şi câinele. Acesta din urmă poate fi considerat personajul principal, el fiind punctul de atracţie al fragmentului; ne dăm seama că provine de la o stână şi, rătăcindu-se, nu face altceva decât să-şi caute un nou stăpân. Blana sa vâlvoi, terfelită de pulberi şi noroaie este blana unui câine ciobănesc, fapt indicat şi de posibilul său nume anunţat de titlul fragmentului - Ciobănilă. Personificat de către autor, el gândeşte, comparând şcoala cu o târlă, pe copii cu mieii, iar pe învăţător - cu baciul său drag. Copiii - şcolari în clasele primare - pot fi con¬sideraţi un personaj colectiv, ei acţionând cu toţii la fel: speriaţi, se bulucesc pe prispa şcolii, ferindu-se de câinele care-i înspăimântă; apoi, încurajaţi de prezenţa şi gestul învăţătorului, se apropie şi îl lovesc cu pietre, rămânând, totuşi, în spatele ulucilor. Gălăgioşi şi curioşi, îşi exprimă, pe rând, părerile despre animalul de pripas: unul se minunează de capul lui mare, altul, important, se laudă că ar cu¬noaşte semnele turbării (ochii roşii), altul preia ideea tatălui său că e bine când un câine rătăcit trage la o casă. învăţătorul, un om voinic şi mustăcios, reprezintă tipul dascălului de la ţară, care acţionează conform responsabilităţilor pe care o are: protejarea copiilor, menţi¬nerea ordinii în şcoală în vederea desfăşurării lecţiilor; deşi nu-1 consideră periculos, îşi dă seama că nu-1 poate opri acolo. II alungă cu o piatră, dar nu le dă voie copiilor să facă acelaşi lucru, şi îi aduce în clasă cu nuiaua. De aceea, Ciobănilă-Samson îl compară pe învăţător cu fostul său stăpân, căci şi acesta pare a-i struni pe copii, aşa cum baciul de la stână avea grijă de turma de miei.
Ca în orice operă epică, întâmplările sunt prezentate prin inter¬mediul naraţiunii; alături de dialog, care conferă acţiunii dinamism şi contribuie la caracterizarea personajelor, naraţiunea este realizată la persoana a III-a de către un narator obiectiv, omniscient, a cărui simpatie (faţă de câine sau faţă de mieii şcolii) reiese, uneori, din personificarea animalului sau din tonul îngăduitor al povestirii.
De altfel, prin folosirea unui limbaj simplu, specific satului româ¬nesc, cu elemente populare, arhaice sau regionale (terfelită, pridvor, bale, baci, târlă, uluci, fîroscos), prin surprinderea reacţiilor fireşti ale copiilor şi ale învăţătorului, Vasile Voiculescu se dovedeşte încă o dată un bun cunoscător al universului rural, a cărui atmosferă o redă cu multă artă în cele câteva rânduri ale fragmentului.
Având o acţiune plasată în timp şi spaţiu, la care participă perso¬naje şi care ne este prezentată de un narator, Ciobănită reprezintă un fragment dintr-o operă epică, operă prin care autorul îşi exprimă in¬direct preferinţa pentru aspectele din viaţa satului şi ataşamentul faţă de suferinţa unui câine care nu-şi poate afla rostul până când nu gă¬seşte un stăpân căruia să-i slujească şi să-i arate credinţă.
|
|
