|
catisor
Membru
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 63
|
|
Partea aIII-a
Selectat din textul întâlnirea din stupină, scris de Al. Raicu, fragmentul dat are ca temă schimbarea comportamentului copilu¬lui în perioada premergătoare pubertăţii.
Personajele principale ale fragmentului citat sunt Dumitrică şi sora lui, Magdalena.
încă din prima frază se prezintă, prin procedeul caracterizării directe, portretul fizic al personajului folosindu-se ca mod de expunere descrierea: Dumitrică avea zece ani; [...] El era înălţat şi oacheş, cu părul şi ochii negri.
Forma diminutivală a numelui marchează atitudinea naratorului faţă de personaj, simpatia cu care se referă la copilul ale cărui tră¬sături fizice le notează în continuare. Aceeaşi atitudine se des¬prinde şi din folosirea epitetului dublu prin care i se conturează portretul fizic (înălţat şi oacheş , autorul alegând forma înălţat urmată de un regionalism, în locul adjectivului sinonim înalt.
ÃŽn mod indirect, trăsăturile personajului se desprind din fapte, atitudini şi din relaţia cu celelalte personaje. El nu participă direct la acţiune, trăsăturile fiindu-i evidenţiate prin felul în care îl vede naratorul sau celelalte personaje.
Ceea ce îl deosebeşte pe Dumitrică de mulţi alţi copii este rela¬ţia cu sora lui mai mică. Aceasta este sintetizată într-o construcţie cu valoare de superlativ absolut: se înţelegeau de minune. Remarca toţi prietenii casei se mirau, ştiind că de multe ori câte un frate se poartă cu soră-sa întocmai ca un dulău cu pisica accentuează şi nuanţează prin comparaţia cu alţi copii armonia deosebită a relaţiei dintre cei doi fraţi.
Afirmaţiile sunt susţinute şi de faptele şi de atitudinea copi¬lului: el nu-şi domină sora mai mică, nu încearcă să-şi impună personalitatea în calitatea lui de frate mai mare, ci se ajutau în tot ceea ce făceau, la învăţătură şi la treburile casei. Şi mai important este însă faptul că taine nu existau între ei, încrederea lor era de¬plină.
Atunci când aveau timp liber, rămâneau tot împreună, mergeau în ograda vecinului lor, Oprea, unde se aflau rânduiţi douăzeci şi trei de stupi.
Felul în care se comportă aici anticipează schimbarea ce va urma: copiii sunt surprinşi într-o altă ipostază, în care li se eviden¬ţiază atât trăsăturile comune, specifice vârstei, cât şi ceea ce-i dife¬renţiază: asemeni tuturor copiilor, cei doi manifestă o curiozitate vie faţă de tot ceea ce văd. Şi, în timp ce fetiţa nota întocmai explicaţiile unchiului Oprea, Dumitrică nu se lăsa mai prejos, dar atenţia lui nu se limita numai la explicaţiile legate de stupi, ci se îndrepta spre altceva: fiecare unealtă îl atrăgea. Ar fi voit să ştie totul despre ele...
Schimbarea produsă pe măsură ce băiatul creşte este evi¬denţiată prin nemulţumirea Magdalenei, care observă că de la o vreme [...] fratele ei devenise mai tăcut şi mai retras decât înainte. La început ea observă „doar", acest lucru, apoi vede limpede că nu i se mai destăinuie la fiecare pas, nici nu o mai întreabă câte-n lună şi-n stele, cum obişnuia până atunci. Pe măsură ce băiatul creşte, relaţia cu cei din jur devine alta; schimbarea se produce treptat, acest lucru fiind exprimat atât prin gradul comparativ al ad¬jectivelor prin care este prezentat Dumitrică, cât şi prin adverbele de timp prin care personajul este caracterizat prin raportare la el în¬suşi {mai tăcut şi mai retras decât înainte, [...] nu i se mai destăinuia ca până atunci).
Băiatul a crescut şi, cel puţin pentru o vreme, diferenţa creată de cei doi ani, se reflectă atât în preocupări, cât şi în felul de a fi al celor doi copii. Cel mai bine percepe această schimbare chiar sora lui, care îşi dădea seama că fratele ei nu suferea să mai fie egali, că ţinea morţiş să i-o ia înainte.
O altă modalitate prin care sunt prezentate trăsăturile persona¬jului este reacţia mamei în faţa nemulţumirii exprimate de sora mai mică: atâta vreme cât erau mici, aveau aceleaşi preocupări, dar acum, lucrurile se schimbă; mama, în loc s-o împace, o face să în¬ţeleagă, într-un mod simplu şi categoric oarecum, că ceea ce se în¬tâmplă este firesc: A crescut, ce vrei! Doar n-o să se joace până este flăcău cu bile şi cu urşi de cârpă.
ÃŽncercarea fetiţei de a-şi determina mama să creadă că nu e bine ceea ce i se întâmplă fratelui ei rămâne fără succes: dojenin-du-şi fiica, mama îi arată că e firesc ce se petrece cu el, faptul că şi-a găsit alţi prieteni, citeşte alte cărţi decât ea şi nu mai stă prea mult pe acasă explicându-se simplu: a crescut! Mai mult, mama e bucuroasă că băiatul zi prinsese dragostea de stupi şi deseori putea fi văzut în curtea vecinului, la stupină, în loc să bată mingea pe maidane.
ÃŽn conturarea trăsăturilor fizice şi morale ale personajului, de¬scrierea se îmbină cu naraţiunea şi cu dialogul, vocea naratoru¬lui alternând cu a celorlalte personaje care îl prezintă pe Dumitrache. Deşi nu participă efectiv la acţiune, el este personaj princi¬pal, întrucât toate celelalte personaje se referă la el, la trăsăturile, faptele şi atitudinile lui.
Prin trăsăturile sale, Dumitrache reprezintă două momente distincte ale copilăriei: înainte de zece ani, e încă mic, se joacă şi are aceleaşi preocupări cu sora care avea cu doi ani mai puţin decât el; atunci între ei nu putea exista nicio taină şi se înţelegeau de minune; al doilea moment este perioada premergătoare pubertăţii, când schimbările fizice şi comportamentale sunt majore, acestea reflectându-se şi în relaţia cu lumea din jur.
Prin lectura textului suntem puşi în situaţia de a ne gândi cu atenţie la felul în care se comportă copiii la această vârstă şi să înţelegem felul de a fi mai puţin obişnuit al fraţilor, al prietenilor sau al colegilor noştri aflaţi la această vârstă.
|
|
