|
catisor
Membru
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 63
|
|
Partea aIII-a
Creaţia literară Fluture, tu de Tudor Arghezi aparţine genului liric, fiind un dialog imaginar al poetului cu o mică vietate, flutu¬rele, perceput ca un simbol al lumii necuvântătoarelor, devenind obiectul contemplaţiei poetice. Pretextul nenumit al întâlnirii cu poetul face ca discursul liric să capete o notă de mister, să treacă explicat în zona inspiraţiei creatorului. Tonul pe care sunt rostite frazele poetice este tipic omului sincer îngrijorat, plin de teamă pentru soarta oricăror fiinţe. De aici, sentimentul de duioasă tristeţe cu care se va încheia poezia: Lovit în frunte poate să şi moară...
Grupul vocativ (substantiv şi pronume) din primul vers: Fluture, tu, pe unde prin perdea... determină caracterul adresat al acestei poezii, destinatarul fiind numit chiar din titlu. în acelaşi timp, acest grup are rolul de a deschide şirul interogaţiilor ce compun structura poetică prin care se notează, simplu şi profund, portretul micii vietăţi.
Pentru poet fluturele este un simbol al graţiei şi al frumuseţii, idee sugerată de metaforele: frumosule de catifea solară şi echer plăpând. Prin numirea elementelor: chilie, perete, cărţi, caiete, se recompune universul creatorului, un spaţiu intim în care prezenţa oricui devine obiect al contemplaţiei poetice. Odată intrată aici, mica vietate devine, pentru artistul devorat de scrisul său, o legătură cu exteriorul, un mesager al timpului, care se scurge în alt fel pentru poet: Ce ştiri îmi aduci din primăvară? Străbaterea barierei exterior - interior, metaforic numită de poet perdea, înseamnă pentru fluture proba integrării printre simbolurile universului de creaţie a poetului.
Comparaţia cu ochii aprinşi ca jarul de rubin sugerează plastic convertirea fluturelui într-un obiect al inspiraţiei poetice.
Cele două interogaţii succesive: Ai şi tu o chemare? Ai şi tu un destin? reflectă concepţia foarte modernă că orice element al uni¬versului, oricât de mărunt şi de neînsemnat, poate deveni semni¬ficativ dintr-o perspectivă poetică, purtând cu sine o multitudine de simboluri. Astfel, pentru poet, fluturele este semnul inspiraţiei, ta¬lentului şi al curajului în artă.
A doua structură a textului începe cu un verb la imperativ, Deschideţi-i, adresat celor din jur, nenumiţi de poet, ca semnal pentru a nu opri zborul spre înalt al fluturelui, care devine astfel şi simbol al aspiraţiei spre perfecţiune. Metafora sugestivă fereastra dintre ramuri conţine ideea deselor ezitări, dezamăgiri ale artiştilor în împlinirea idealului lor creator. Din acest punct de vedere, poezia se poate interpreta ca un crez artistic al unui poet împătimit de scrisul său. Transfigurarea obiectelor din universul apropiat în Exprimarea unei opinii personale despre semnificaţiile textului dat
poezie are ca produs, în viziunea artistului, o imagine inedită a ceea ce la început fuseseră acestea. Fluturele devine, aproape de perfec¬ţiune, puiul luminii {Puiul luminii caută-ntr-afară , consecvent vi¬sului de înălţare, notat prin adverbul afară.
Finalul poeziei conţine ideea regretului generat de sfârşitul inevitabil al fluturelui. Acesta, ca orice fiinţă, trăieşte sub semnul efemerităţii: Lovit în frunte poate să şi moară. Verbul poate suge¬rează ideea că el este salvat prin transfigurarea sa în artă. Substan¬tivul foişorul reprezintă într-o formă plastică universul artistic, numit în prima parte a poezie şi reluat acum la alte dimensiuni.
Steaua, floarea, două elemente, unul aparţinând planului cosmic, altul planului terestru, sunt exemple pentru destinul celor care ne înconjoară.
Se remarcă, în perfect acord cu conţinutul, formula prozodică adoptată de poet, modernă, cu structuri inegale ca număr de versuri, cu rimă variată, pereche sau încrucişată, măsura versurilor între 8-13 silabe, ritm trohaic, discursul liric impresionând prin simplitate şi prin forţa poetului de a crea imagini artistice de mare emoţie.
9.2KB
|
|
