TEME
Forumul orei de limba si literatura romana
Lista Forumurilor Pe Tematici
TEME | Reguli | Inregistrare | Login

POZE TEME

Nu sunteti logat.
Nou pe simpatie:
Profil yasminsept
Femeie
24 ani
Bucuresti
cauta Barbat
26 - 54 ani
TEME / VARIANTE SUBIECTE TESTE NATIONALE 2007 / Varianta 19 TN 2007  
Autor
Mesaj Pagini: 1
Nedelcu
Administrator

Din: Craiova
Inregistrat: acum 19 ani
Postari: 738
Aici varianta 19.


Varianta 19 TN 2007


Rezolvaţi, întrebaţi, discutaţi.


_______________________________________
MEDITATII ONLINE LA LIMBA ROMANA
_______________________________________

BLOGUL PROFESORULUI DE LIMBA ROMANA

pus acum 17 ani
   
emil
Membru

Inregistrat: acum 18 ani
Postari: 66
Varianta 19
                                                  - rezolvare -


Partea I
A.

1. ra-muri, fră-mân-tă, ur-ce, în-drăz-ne-ţul;
2. curajosul, frică;
3. mătăsos, mătasea-broaştei;
4. ce - pronume interogativ, că - conjuncţie subordonatoare;
5. se - pronume reflexiv, urce - verb, ceruri - substantiv, sus - adverb de loc;
6. Acesta este visătorul.
7. printre ramuri - complement circumstanţial de loc, se frământă - predicat verbal, un paianjen - subiect simplu, lunii - atribut substantival genitival;
8. "Spânzurat de aer printre ramuri se frământă în mătasa-i un paianjen."
9. S-a trezit / când a auzit bubuitura. /
    1. PP, 2. CT

B.
10. 4 silabe;
11. "A visat că raza lunii-i fir de-al lui..."
12. "Spânzurat de aer printre ramuri
       se frământă în mătasa-i
        un paianjen."
13. . Textul aparţine genului liric, deoarece autorul exprimă gânduri şi sentimente în mod direct, folosind vocea eului liric. Sentimentele exprimate sunt de admiraţie faţă de visători, de poeţi. Eul liric are o prezenţă explicită, făcându-şi simţită prezenţa  prin pronumele personal de persoana I, "mi".
14. Păianjenul personificat din poezia lui Lucian Blaga este de fapt, poetul, visătorul, cel care vede realitatea într-un fel propriu, confundând-o de multe ori cu propria fantezie. Versul citat sugerează zbaterea poetului spre înălţimi, aspiraţia spre cer, spre lumină, spre idee, tentativa lui continuă de a ajunge la adevăruri înalte, absolute, prin intermediul creaţiei artistice.


Modificat de emil (acum 17 ani)


pus acum 17 ani
   
catisor
Membru

Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 63
III.

Nuvela Popa Tanda, scrisă de Ioan Slavici, are ca temă prezenta¬rea încercărilor unui preot de a schimba concepţia enoriaşilor săi despre muncă.
ÃŽn firul epic al textului, apar mai multe personaje. Protagonistul este preotul Trandafir, personajele secundare sunt Marcul Florii Cucului, Cozonac Clopotarul şi soţia preotului; fiica, ginerele şi nepoţii sunt personaje episodice, iar sătenii reprezintă personajul colectiv.
După cum reiese şi din titlu, preotul este personajul principal, idee confirmată ulterior de implicarea lui în toate etapele acţiunii şi prin faptul că intră în relaţie cu toate celelalte personaje.
Textul începe cu prezentarea originii sale: este unul dintre cei doi copii ai dascălului Pintilie din Butucani {om bun şi cântăreţ vestit), de la care a moştenit unele calităţi şi darul preoţiei (ajunge şi el preot în satul natal).
Sub aspect exterior, este descris în mod direct abia spre sfârşitul textului, fiind surprinsă vârsta respectabilă la care a ajuns: Dacă părul cărunt şi barba căruntă nu ar vesti vremea lui... Lipsa altor detalii de ordin fizic demonstrează faptul că preotul Trandafir este şi un perso¬naj simbolic: reprezintă chipul preotului cu dăruire pentru ceea ce face, cunoscându-şi bine misiunea de a modela sufletele oamenilor pe care-i „păstoreşte". Este un personaj complex, tipul omului care se zbate pentru progresul colectivităţii.
Accentul cade pe portretul moral al acestuia, desprins atât prin mijloace directe, cât şi prin mijloace indirecte. în primul rând, în mod direct, în expoziţiune, printr-o enumeraţie, naratorul evidenţiază, cu admiraţie, câteva calităţi ale personajului - bunătatea, darul de a vorbi frumos, hărnicia, cumpătarea: Este om bun; a învăţat multă carte şi cântă mai frumos decât chiar şi răposatul tatăl său... Harnic şi grijitor om este părintele Trandafir. Sinceritatea manifestată în re¬laţia cu oamenii şi firea sa prea directă par a fi trăsături nepotrivite pentru un preot, idee relevată tot în mod direct de către narator: Minunat om ar fi părintele Trandafir, dacă nu l-ar strica un lucru. Este cam greu la vorbă, cam aspru la judecată: prea de-a dreptul, prea verde-făţiş. Comportamentul prea deschis a dus la mutarea sa în Sărăceni, un sat situat pe Valea Seacă, nume sugestive pentru starea materială a localnicilor.
Cele mai multe trăsături morale se desprind prin caracterizare indirectă, din fapte, vorbe, gesturi, relaţia cu celelalte personaje şi nume.
Deşi observă starea jalnică a locurilor, dovedeşte maturitate şi simţ al realităţii. Pe de o parte, ştie că nu poate primi o altă parohie, fiindcă se pusese prea rău la protopop, iar, pe de altă parte, îşi dă seama că nu-şi poate abandona misiunea: îşi puse dar de gând ca s-o ieie precum i se face, să facă din nevoie drag şi să steie bucuros în Sărăceni. Conştientizând, de asemenea, faptul că bunăstarea unui preot depinde de bunăstarea oamenilor, îşi propune să facă din popo-renii săi oameni harnici.
Perseverenţa lui este reliefată prin fapte şi prin vorbe. Având darul vorbirii, în prima duminică, este ascultat cu mare interes, ceea ce-i dă multe speranţe în privinţa reuşitei lui. Numai că, după un timp, enoriaşii încep a ocoli biserica, descumpănindu-1 pe moment. Firea sa hotărâtă este bine conturată, prin cuvinte populare, pline de duh: Părintele Trandafir e însă ca şi capra în grădina cu curechi. Când îl scoţi pe uşă, îţi intră prin gard. Aşadar, acesta nu renunţă la luptă, ba, mai mult, îşi schimbă tactica: începe a colinda uliţele şi casele oame¬nilor, ţinându-le predici, mai întâi cu vorbe blânde, apoi ironice şi bat¬jocoritoare: Cum a purces la sfaturi, la batjocuri, aşa acuma la ocări. Din toate acestea, însă, nu se alege decât cu porecla de Popa Tanda.
Comportamentul său scoate la lumină conflictul interior, pe care îl trăieşte când îşi dă seama că încercările sale de a-i schimba pe săteni fuseseră zadarnice şi că familia lui ajunsese într-o stare jalnică. în mo¬mentele de intens zbucium interior, imploră divinitatea, plângând în biserică: începu să plângă greu şi cu suspin înăbuşit şi viforos. De ce plângea? înaintea cui plângea? Din gura lui numai trei cuvinte au ieşit: «Puternice Doamne! ajută-mă!»
Relaţia cu mediul de viaţă şi cu sătenii accentuează trăsăturile morale şi evoluţia sa. în primul rând, mediul de viaţă determină o schimbare de atitudine: dintr-un om al vorbei se transformă într-un om al faptelor. Astfel, părintele, păstrându-şi aceeaşi ambiţie, începe a se îngriji înainte de toate de binele casei sale. Mai întâi, îşi lipeşte casa şi repară acoperişul cu împletituri din nuiele şi din trestie, stâr¬nind prima reacţie a sătenilor: Popa e omul dracului! şi trăind primele clipe de bucurie: popa petrecea bucuros pe-afară. Face apoi gard cu portiţă pe lângă casă şi, împreună cu preoteasa, lucrează grădina. Cu ajutoare, cultivă tot pământul, obţinând produsele necesare traiului. După un timp, împleteşte lese din nuiele din a căror vânzare câştigă bine, ceea ce duce la schimbarea situaţiei materiale a familiei.
Pe parcursul textului, voinţa puternică şi caracterul hotărât al preotului sunt evidenţiate în mod special în relaţia cu personajul colectiv - sătenii. Drumul parcurs de acesta pentru a se impune în faţa oamenilor este lung şi dificil, dar nu fără rezultate. La un moment dat, este privit ca un străin în viaţa satului (omul dracului), dar la sfârşit (după ce sătenii îi urmează exemplul), este numit omul lui Dumnezeu. Admiraţia cu care oamenii vorbesc despre el (Ţine-l, doamne, la mulţi ani, că este omul lui Dumnezeu!) este un semn că părintele Trandafir îşi atinsese ţelul propus. Reuşise, aşadar, să-i urnească pe oameni din nepăsare, câştigase „bătălia" spirituală cu lenea sătenilor.
Semnificative pentru caracterul complex al preotului sunt şi cele două nume. Trandafir, nume de floare, dezvăluie nu numai frumuse¬ţea sa morală, ci şi felul său de a vorbi prea direct (sugestie dată de spinii trandafirului). Porecla Tanda (care provine din verbul a tăndăli) exprimă eşecul trăit la un moment dat de acesta în lupta cu indiferenţa poporenilor (oprindu-i pe drum de câte ori îi întâlnea, umblând din casă în casă şi ţinându-le predici, dădea impresia că pierde vremea).
Conştientizând faptul că-şi împlinise misiunea, la bătrâneţe, tră¬ieşte mulţumit alături de familie. Bucuria şi armonia ilustrate la sfârşit reflectă mesajul textului: credinţa în Dumnezeu şi perseverenţa îţi pot aduce linişte, menţinându-ţi, totodată, tinereţea sufletească. Anii trec, dar spiritul rămâne tânăr, dacă ştii să lupţi: Toate s-au schimbat; numai părintele Trandafir a rămas precum a fost: verde, vesel şi harnic.
Aşadar, preotul apare ca un simbol al oamenilor hotărâţi şi di¬namici care obţin ce-şi propun, mai ales prin exemplul personal. Concluzia referitoare la personaj poate fi concentrată în proverbul: Omul sfinţeşte locul.

varianta 2007 iii.nuvela popa tanda, ioan slavici, are temă unui preot schimba săi despre

23.5KB


pus acum 17 ani
   
Pagini: 1  

Mergi la