|
catisor
Membru
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 63
|
|
La partea a II-a nu mai fac ca m-am saturat de scrisori si cereri si nici nu prea ma omor eu dupa asta....asa ca .trec direct la partea a III-a
III.
Aparţin genului dramatic operele literare scrise cu scopul de a fi reprezentate pe scenă. Textul este împărţit în acte şi scene, mo¬dul de expunere care predomină este dialogul, singurele intervenţii ale autorului în text găsindu-se în indicaţiile scenice, aşezate între paranteze, prin care se fac precizări referitoare la decor sau la jocul actorilor, (marchează atitudinea, mimica, gesturile personajelor etc.). Deseori, indicaţiile dintre paranteze reprezintă şi un mijloc de carac¬terizare a personajelor.
Datorită faptului că este destinat reprezentării scenice, textul dramatic se diferenţiază de textul epic şi de cel liric şi printr-o aşe¬zare în pagină specifică, numele personajelor fiind scrise atât la începutul fiecărei scene, cât şi înaintea fiecărei replici.
Fragmentul din O noapte furtunoasă, de I.L Caragiale, aparţine genului dramatic. Posibilitatea încadrării în genul dramatic este evidenţiată în primul rând prin structură şi prin aşezarea în pagină. Astfel, înainte de textul propriu-zis, se precizează actul, scena şi personajele: fragmentul citat face parte din actul II, scena VIII, iar personajele sunt Rică Venturiano şi Spiridon. Numele fie¬căruia apare în faţa replicii, iar în paranteză există indicaţii scenice.
Acţiunea se deduce din replicile personajelor, dialogul fiind principalul mod de expunere.
Rică Venturiano, surprins în casa jupanului, încearcă disperat să găsească o modalitate de a ieşi, fără a fi prins de acesta; Spiridon îl sperie şi mai tare, atrăgându-i atenţia că e foc mare, prefăcându-se el însuşi speriat de ceea ce s-ar putea întâmpla dacă o pune mâna pe el jupanul. Spaima, mai degrabă mimată decât împărtăşită, e mar¬cată de cele două substantive în vocativ, cu sens identic, din prima replică: Domnule, musiu, tot aici eşti? Pronunţarea greşită a substan¬tivului preluat din limba franceză este o sursă a comicului.
Tema discuţiei dintre cele două personaje o reprezintă modul în care Rică Venturiano ar putea să iasă din casa jupanului. Porneşte spre o uşă, dar Spiridon îl opreşte, atrăgându-i atenţia că ar putea să se-ntâlnească piept în piept cu ei; cere disperat ajutorul, starea de agitaţie în care se află fiind marcată şi prin repetarea verbului a scăpa la moduri diferite: Voi să scap. Scapă-mă: îţi dau bacşiş trei sferturi de rublă. Când i se propune bacşişul, Spiridon devine inte¬resat, fiindcă îşi face repede socoteala că asta ar însemna şase pachete de tutun.
Replicile următoare sunt precipitate, agitaţia extremă fiind evi¬denţiată şi de frecvenţa adverbelor: Cum? pe unde? Spune-mi iute, că mi-e degrabă.
Spiridon îi spune însă fără a se grăbi ce ar trebui să facă, pare sigur pe sine, replica lui încheindu-se chiar cu o promisiune: Lasă că te scap, n-ai grijă. Nu face însă nimic pentru „a-1 scăpa", fiindcă bacşişul promis nu e încă primit, aşa că adaugă {cu şiretenie): Apoi nu-mi dai? După ce Rică Venturiano se scotoceşte prin buzunare şi completează suma cu mărunţele, Spiridon o socoteşte cu scumpătate, vrea să fie sigur că a primit toată suma. Nici acum nu pare prea interesat să acţioneze, încearcă să mai prelungească tensiunea, stre¬coară iarăşi replici prin care sugerează ce ar putea să se întâmple dacă n-a putea scăpa, va cunoaşte şi el papara lui jupânu şi va înţe¬lege de ce i se spune „Titircă Inimă-Rea". Ultima replică păstrează aceeaşi stare de incertitudine; tonul cam rece şi precizarea dacă oi putea arată că Spiridon nu mai este prea interesat să-şi ţină promi¬siunea după ce a obţinut bacşişul.
Trăsăturile celor două personaje se conturează, în fragmentul citat, prin procedeul caracterizării indirecte, fiind deduse din dia¬log, din fapte, atitudini, din precizările aflate în indicaţiile scenice şi prin nume.
Nu există referiri la portretul fizic, replicile dezvăluind doar elemente de portret moral. Deducem doar că Spiridon este tânăr, din felul în care i se adresează Rică: băiete, tănărule.
Rică Venturiano, personajul „aflat în dificultate", se află într-o încăpere dintr-o casă străină, e urmărit, şi toate gesturile şi replicile lui evidenţiază spaima că va fi prins. Apariţia lui Spiridon, personaj aflat în slujba jupanului, îl determină să-i ceară acestuia ajutorul. Felul în care se comportă dovedeşte că Rică e un individ slab, că a intrat într-o încurcătură din care nu ştie cum să iasă. Atitudinea lui este comică prin agitaţia neputincioasă, propoziţiile interogative, replicile scurte, frecvenţa verbelor la imperativ şi a substantivelor în vocativ reliefându-i trăirile: Scapă-mă, băiete, scoate-mă de aici ...[...] du-te degrabă! [...] Băiete, tânărule etc.
Atunci când îşi dă seama că depinde de Spiridon, Rică Venturiano demonstrează că este totuşi un bun cunoscător al slăbiciunii celui care slujeşte în casa altuia, nu se teme că va fi trădat de Spiridon, ci ştie că „bunăvoinţa" îi poate fi cumpărată; nu-i propune numai o recompensă, ci precizează cu exactitate suma, ştiind că aceasta este modalitatea prin care poate obţine ajutorul de care are nevoie: Scapă-mă: îţi dau bacşiş trei sferturi de rublă. Reacţia lui Spiridon dovedeşte că a avut dreptate, deoarece acesta îşi face cu rapiditate socotelile şi, cu gândul la cele şase pachete de tutun pe care şi le-ar putea cumpăra, face promisiunea aşteptată: Lasă că te scap eu, n-ai grijă.
Precizarea făcută în indicaţiile scenice cu privire la modul în care scoate din buzunar suma cu care trebuia sa-1 miruiască pe Spiridon evidenţiază faptul că Rică nu era un tânăr înstărit, deoarece se scotoceşte prin toate buzunarele şi completează suma din mărunţele.
Limbajul personajului este o altă modalitate de caracterizare: neologismul din replica existenţa mi-este periclitată, ca şi tonul solemn cu care formulează retoric mtrebarea ştii tu în ce situaţie mă găsesc pot sugera ideea că personajul încearcă în acest mod să-i arate servitorului că se află în faţa unui tânăr instruit. Alternarea replicilor de felul celei citate cu cele rostite pe un ton disperat creează însă o imagine comică a personajului: Spune-mi iute, că mi-e degrabă, îmi vine stenahorie.
Fragmentul citat din comedia O noapte furtunoasă de I.L. Caragiale aparţine unei opere dramatice, deoarece textul este destinat reprezentării scenice, este structurat în acte şi scene, iar modul de expunere predominant este dialogul, singurele intervenţii în dialog fiind cuprinse în indicaţiile scenice.
|
|
introduce in poezie o meditatie discreta asupra timpului ce curge la infinit, imaginea heracliteana a temporalitatii, dand un anume dinamism tabloului si accentuand contrastul dintre noapte si zi, prin linia subtire, serpuitoare, de lumina, ce separa regimul nocturn de cel diurn al imaginii. Desi componenta auditiva este abia banuita, exista, in subteran, o senzatie de fluiditate a vietii naturii, potentata de comparatia ce domina versul, aceea a raului cu un balaur, cu note de personificare in acelasi timp, natura fiind perceputa ca o fiinta vie, in permanenta miscare. Balaurul este un animal teluric, cu proprietati magice, care scoate din adancuri forte nebanuite, in acelasi elan vital al unei noi geneze pe care o reprezinta anotimpul renasterii naturii. De aceea, prin transfigurare poetica, si raul dobandeste o potentialitate fantastica, de spirit benevolent, nu malefic, asa cum este reprezentat lacul, prin extensie apa, in diversele reprezentari folclorice
)) dar unele nu le stiu si am tema pana luni variantele de la 11 la 20 si unele nu le stiu poate ai putea sa ma ajutzi 
nu o lua in nume de rau ....