 NedelcuAdministratorDin: Craiova
Postari: 738
|
|
V
Pe Argeş în gios,
Pe un mal frumos,
Negru-vodă vine
Ca să se închine
La cea mănăstire,
Falnică zidire,
Mănăstire naltă
Cum n-a mai fost altă.
Domnul o privea
Şi se-nveselea
Şi astfel grăia:
,,Voi, meşteri zidari,
Zece meşteri mari!
Spuneţi-mi cu drept,
Cu mâna la piept,
De-aveţi meşterie
Ca să-mi faceţi mie
Altă mănastire
Pentru pomenire
Mult mai luminoasă
Şi mult mai frumoasă!
Iar cei meşteri mari,
Calfe şi zidari,
Cum sta pe grindiş,
Sus pe coperiş,
Vesel se mândreau
Ş-apoi răspundeau:
,,Ca noi, meşteri mari,
Calfe şi zidari,
Alţii nici că sânt
Pe acest pământ!
Află că noi ştim
Oricând să zidim
Altă mănăstire
Pentru pomenire,
Mult mai luminoasă
Şi mult mai frumoasă.
Domnu-i asculta
Şi pe gânduri sta,
Apoi poruncea
Schelele să strice,
Scări să le ridice.
Iar pe cei zidari,
Zece meşteri mari,
Să mi-i părăsească
Ca să putrezească
Colo pe grindiş,
Sus pe coperiş.
Meşterii gândeau
Şi ei îşi făceau
Aripi zburătoare
De şindrili uşoare,
Apoi le-ntindeau
Şi-n văzduh săreau
Dar pe loc cădeau,
Şi unde picau
Trupu-şi despicau.
Iar bietul Manole,
Meşterul Manole,
Când se încerca
De-a se arunca,
Iată c-auzea
Din zid că ieşea
Un glas năduşit,
Un glas mult iubit
Care greu gemea
Şi mereu zicea:
,,Manole, Manole,
Meştere Manole!
Zidul rău mă strânge,
Ţâţişoara-mi plânge,
Copilaşu-mi frânge,
Viaţa mi se stinge!"
Cum o auzea,
Manea se pierdea,
Ochii-i se-nvelea,
Lumea se-ntorcea,
Norii se-nvârtea,
Şi de pe grindiş,
De pe coperiş,
Mort bietul cădea!
Iar unde cădea,
Ce se mai făcea?
O fântâna lină,
Cu apa puţină,
Cu apă sărată
Cu lacrimi udată!
1. ↑ După cronicile Ţării Româneşti, Radul Negru voievod domnea dincolo de Carpaţi, pre Almas şi pe Făgăraş, ridicatu-s-au de acolo cu toată casa lui şi mult norod şi pogorându-se pe apa Dâmboviţei început-a a face ţară nouă. Întâi a făcut oraşul Câmpulung unde a ridicat şi o biserică naltă şi frumoasă. Apoi a descălecat pe Argeş, unde şi-a pus scaunul domniei zidind curţi de piatră şi case domneşti, şi o biserică mare şi mândru lucrată. În Revista română, publicată la Bucureşti, se găseşte descrierea acestei biserici împreună cu stampe litografiate ce reprezintă frumuseţile arhitecturii sale.
2. ↑ Acest meşter Manole a rămas în tradiţie un personaj legendar. Poporul atribuie lui Manole zidirea tuturor monumentelor vechi din ţară.
3. ↑ Toţi păstorii români poartă în brâu un fluier mic ce se numeşte fluier ciobănesc, şi sună din el deosebite arii, unele vesele, iar cele mai multe melancolice şi foarte expresive. Un călător străin, muzician de mare talent, zice ,,că adeseori, când cineva umblă în munţii ţărilor române, el aude în depărtare un fluier păstoresc ce sună cu dulceaţa un cântec de dor. Atunci el se opreşte fără voie, dominat de un farmec necunoscut pentru ca să asculte mult timp aceste suspinuri ale muntelui." În călătoriile mele prin munţi după căutarea baladelor poporale, am auzit multe fluiere răsunând prin poienele codrilor şi am rămas încântat de frumuseţea originală a acelor sunete pătrunzătoare, iar mai cu seamă la Bicaz, pe malul Bistriţei, am întâlnit un păstor anume Brânduşă, care se înălţa la gradul unui adevărat artist prin talentul cu care cânta Doina din fluierul său.
4. ↑ Superstiţiile poporului în privirea zidirilor sunt multe. Aşa, el crede că o zidire nu poate avea trăinicie dacă nu se îndeplinesc oarecare datini mistice, precum de pildă îngroparea umbrei unui om în temelie. Pietrarii au obicei a fura umbra cuiva, adică a-i lua măsura umbrei cu o trestie şi a zidi apoi acea trestie în talpa zidirii. Omul cu umbra furată moare până la 40 de zile şi devine stafie nevăzută şi geniul întăritor al casei. Fiind însă că acest obicei a produs adeseori nenorociri, speriind mintea celor cu umbrele furate, şi aducându-i astfel la boale grele, zidarii au fost siliţi a-şi schimba datina. Când dar este a se ridica vreo casă nouă, până a nu se aşeza cea întâi piatră a temeliei, se face agheasmă cu care se stropesc şanţurile. Apoi se taie doi miei de se face masă mare pentru zidari, care după ce ospătează şi închină în sănătatea stăpânului casei şi întru tăria zidurilor, îngroapă cruciş capetele mieilor în două colţuri ale casei, iar în celelalte două unghiuri, ei zidesc două oale roşii pline cu apă ne-ncepută. Iar după ce lucrul se săvârşeşte, românii nu se mută în casă până ce mai întâi nu duc înăuntru icoanele, zahăr, pâine şi sare, şi după mutare ei dau masă mare de bună locuinţă.
5. ↑ Nenorocita este menită a-şi pierde viaţa pentru mântuirea zidirii şi a se face stafia bisericii. Vezi nota precedentă. Fiindcă am pomenit mai sus de stafii ce sunt umbre casnice care locuiesc mai cu seamă în beciuri întunecoase, aici credem că e locul să pomenim şi de alte crederi superstiţioase ale poporului român. Astfel sunt strigoii, moroii, rusaliile etc. Strigoii sunt morţii care se scoală din morminte şi merg în noaptea Sfântului Andrei cu sicriile pe cap, de cearcă pe la casele lor. Românii spre a se apară de asemenea vizite supărătoare au obicei a freca uşile şi ferestrele cu usturoi în ajunul Şf. Andrei, fiind usturoiul displăcut strigoilor. Moroii sunt iarăşi un soi de strigoi mici ce vin de cer ţâţă la mamele lor. Ei sunt copii noi-născuţi ce mor până a nu fi botezali. Spre a-i împăca, mamele trebuie să care cu gura, şapte ani de-a rândul, în ziua de Bobotează aghiazmă mare şi să stropească astfel mormintele copiilor. Rusaliile sunt trei fete de împărat care au ciudă asupra oamenilor fiindcă nu au fost băgate în seamă de dânşii în cursul vieţii lor. Ele nasc furtuni ce descoperă casele românilor, vârtejuri ce ridiă pânzele nevestelor în vremea ghilitului şi le anină pe copaci. Se crede ca rusaliile fură şi copii de lângă mamele lor şi îi duc peste ape şi peste codri. De acolo vine vorba l-au umflat rusaliile! Femeile românce păzesc cu sfinţenie ziua de Rusalii, şi în vreme de nouă săptămâni ele nu culeg nici o buruiană de leac, crezând că în acel timp buruienile sunt pişcate de rusalii şi nu au putere de lecuit. Cum vine însă ziua Sânzienelor, toate româncile aleargă pe câmp la culesul de buruiene crezând ca în acea zi toate au darul vindecării. Spre a se apăra de mânia rusaliilor, este obicei în ajunul zilei lor a pune pelin sub căpătâiul patului şi a purta a doua zi pelinul la brâu. Subiectul acestei balade este cântat şi de poeţii poporali ai Sârbiei, însă cu oarecare deosebiri. Balada sârbească se numeşte Fondarea cetăţii Scadar ( Scutari ) ce este ridicată de trei fraţi Merljawtschewitsch, anume regele Wukaschin, voievodul Ugljescha şi tânărul Gojko. Meşterul cel mare se cheamă Rad în loc de Manole. Femeia zidită este nevasta lui Gojko. Din cuprinsul acelei balade se vede însă că aceeaşi superstiţie există pe ambele maluri ale Dunării.
_______________________________________
MEDITATII ONLINE LA LIMBA ROMANA
_______________________________________
BLOGUL PROFESORULUI DE LIMBA ROMANA
|
|
