 NedelcuAdministratorDin: Craiova
Postari: 738
|
|
Umbra lui Mircea - La Cozia
de Grigore Alexandrescu
Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate:
Către ţărmul dimpotrivă se īntind, se prelungesc,
Ş-ale valurilor mīndre generaţii spumegate
Zidul vechi al mănăstirei īn cadenţă īl izbesc.
Dintr-o peşteră, din rīpă, noaptea iese, mă-mpresoară:
De pe muche, de pe stīncă, chipuri negre se cobor;
Muşchiul zidului se mişcă
pīntre iarbă să strecoară
O suflare, care trece ca prin vine un fior.
Este ceasul nălucirei; un mormīnt se desvăleşte,
O fantomă-ncoronată din el iese
o zăresc
Iese
vine către ţărmuri
stă
īn preajma ei priveşte
Rīul īnapoi se trage
munţii vīrful īşi clătesc.
Ascultaţi!
marea fantomă face semn
dă o poruncă
Oştiri, taberi fără număr īmprejuru-i īnviez
Glasul ei se-ntinde, creşte, repetat din stīncă-n stīncă,
Transilvania l-aude, ungurii se īnarmez.
Oltule, care-ai fost martur vitejiilor trecute,
Şi puternici legioane p-a ta margine-ai privit,
Virtuţi mari, fapte cumplite īţi sīnt ţie cunoscute,
Cine oar poate să fie omul care te-a-ngrozit?
Este el, cum īl arată sabia lui şi armura,
Cavaler de ai credinţei, sau al Tibrului stăpīn,
Traian, cinste a Romei ce se luptă cu natura,
Uriaş e al Daciei, sau e Mircea cel Bătrīn?
Mircea! īmi răspunde dealul; Mircea! Oltul repetează.
Acest sunet, acest nume valurile-l priimesc,
Unul altuia īl spune; Dunărea se-nstiinţează,
Ş-ale ei spumate unde către mare īl pornesc.
Sărutare, umbră veche! priimeşte-nchinăciune
De la fiii Romāniei care tu o ai cinstit:
Noi venim mirare noastră la mormīntu-ţi a depune;
Veacurile ce-nghit neamuri al tău nume l-au hrănit.
Rīvna-ţi fu neobosită, īndelung-a ta silinţă:
Pīnă l-adīnci bătrīneţe pe romāni īmbărbătaşi;
Īnsă, vai! n-a iertat soarta să-ncununi a ta dorinţă,
Ş-al tău nume moştenire libertăţii să īl laşi.
Dar cu slabele-ţi mijloace faptele-ţi sīnt de mirare:
Pricina, nu rezultatul, laude ţi-a cīştigat:
Īntreprinderea-ţi fu dreaptă, a fost nobilă şi mare,
De aceea al tău nume va fi scump şi nepătat.
Īn acel locaş de piatră, drum ce duce la vecie,
Unde tu te gīndeşti poate la norodul ce-ai iubit,
Cītă ai simţit plăcere cīnd a lui Mihai soţie
A venit să-ţi povestească fapte ce l-a strălucit!
Noi citim luptele voastre, cum privim vechea armură
Ce un uriaş odată īn războaie a purtat;
Greutatea ei ne-apasă, trece slaba-ne măsură,
Ne-ndoim dac-aşa oameni īntru adevăr au stat.
Au trecut vremile-acelea, vremi de fapte strălucite,
Īnsă triste şi amare; legi, năravuri se-ndulcesc:
Prin ştiinţe şi prin arte naţiile īnfrăţite
Īn gīndire şi īn pace drumul slavei īl găsesc.
Căci războiul e bici groaznec, care moartea īl iubeşte,
Şi ai lui sīngeraţi dafini naţiile īi plătesc;
E a cerului urgie, este foc care topeşte
Crīngurile īnflorite, şi pădurile ce-l hrănesc.
Dar a noaptei neagră mantă peste dealuri se lăţeşte,
La apus se adun norii, se īntind ca un veşmīnt;
Peste unde şi-n tărie īntunerecul domneşte;
Tot e groază şi tăcere
umbra intră īn mormīnt.
Lumea e īn aşteptare
turnurile cele-nalte
Ca fantome de mari veacuri pe eroii lor jălesc;
Şi-ale valurilor mīndre generaţii spumegate
Zidul vechi al mănăstirei īn cadenţă īl izbesc.
(Propăşirea, 7 mai 1844)
_______________________________________
MEDITATII ONLINE LA LIMBA ROMANA
_______________________________________
BLOGUL PROFESORULUI DE LIMBA ROMANA
|
|
