 NedelcuAdministratorDin: Craiova
Postari: 738
|
|
Dar înainte de toate trebuie să reamintesc de acel moment al vieţii mele, care a fost un punct de plecare al întâmplărilor ce vor urma în aceste destăinuiri. A fost clipa, atât de dramatică pentru mine, când am văzut întâia oară pe Alba. însă în minutul acela, care mi-a întors după răsuceala lui aţâţi ani de mai târziu, eu n-am ştiut că femeia gravă şi mândră, înaltă şi încremenitor de frumoasă, care a trecut pe lângă mine, purta numele Alba, nici că purta numele distins de familie, pe care am aflat mai târziu că-l poartă, şi nici că în viaţa noastră cărările ni se vor încrucişa iarăşi aşa cum ni s-au încrucişat.
Destul că peste tot acest tineret în mijlocul căruia mă găseam şi care era îngrămădit dinaintea uşii, cu geamuri întunecate şi cu grele zăbrele, a liceului unde trebuia să ne trecem examenul de absolvire, capacitatea, cum îi spuneam noi, o tăcere de moarte s-a lăsat deodată. Eram toţi strânşi prea devreme. Şi intrarea în liceu, ca şi în curtea liceului, rămânea încă oprită. Băieţi chipeşi, îmbrăcaţi elegant, cei mai mulţi cu primul lor costum civil, stăteau pe ieşiturile ferestruicilor ca de cetate ale subsolului clădirii imense, sau în picioare, în grupuri zgomotoase, toţi cu grijă de dunga de la pantaloni şi toţi îmbătaţi de culorile hainelor civile, cele mai multe - majoritate zdrobitoare - în bleu-marine. Printre grupurile staţionare ale băieţilor, grupurile mobile ale fetelor, câte cinci-şase, cu mâinile petrecute una alteia pe după şale, parcurgeau îngusta şi zgomotoasa tabără, presărând la tot pasul vioaiele şi galeşele lor priviri, flori albastre, verzui, ruginii-închise sau negre ca fiorul din adâncul beznelor înfricoşate. Băieţii le culegeau cu drag, iar alţii, cei mai pirpirii, nici nu se mai uitau la aceste şcolăriţe, ci rostogoleau bulbucaţii lor ochi timizi, cu aere exagerate de îndrăzneală, trecătoarelor elegante sau apariţiilor feminine din maşinile fugare.
Se găseau şi exemplare distonante, în această exuberanţă şi nepăsare, chiar pe treptele pline de ţărână ale scării de intrare, pe care le acaparaseră din vreme ca primi ocupanţi; erau îmbrăcaţi în haine lustruite de băieţi de prăvălie sau în vechi uniforme rebegite. Ei nu vreau să piardă nici ultimele minute, căci răsfoiau atenţi prin cărţi şi maculatoare; din când în când, îşi şopteau înfioraţi, informându-se de vreun membru necunoscut din comisie, pe când dincolo, în grămada nepăsătorilor, se auzeau expresii admirative ca acestea: "Ăla, înaltul şi subţirelul? Ei bine, ăla vorbeşte latineşte, domnule!" sau: "Cine, obraznicul ăla gras, de nu-i mai stă gura? Are scrisoare de la domnu' ministru Duca în buzunar, dragă!"
Şi deodată s-a lăsat acea tăcere, comunicându-se din grup în grup ca o fulgerătoare contagiune: trecea ea, Alba. Cu pas de sus, cu o privire care nu se oprea nicăieri, ea parcurgea talazurile de tineret, care se dau în lături ca valurile Mării Roşii dinaintea pasului lui Moise. Fetele înseşi şi-au strâns florile lor albastre, castanii şi întunecate, şi-n semne de firesc omagiu le-au aruncat asupra ei, până când a ocolit colţul: în ochii celor mai multe nu era invidia, ci mândria şi încrederea în propriul lor viitor, de care nu le mai despărţea acum decât încă vreo două-trei examene. Dar trecătoarea cea minunată nu s-a uitat nici un moment, la nici una şi la nici unul; numai eu am izbutit să întorc spre mine un moment ochii ei de nesigură culoare, dar în orice caz teribil de întunecaţi, şi chiar să smulg un zâmbet, ce spun, un adevărat început de râs, de pe floarea buzelor ei.
Dar cum? Dumnezeule, sinistru succes!
Eu o văzusem încă mult mai de departe, dar când a ajuns în dreptul meu, pentru întâia oară mi s-a întâmplat în viaţă, mâna a început să-mi tremure ca apucată de-un frig nervos şi deodată marile dicţionare, de peste 2 000 de pagini al lui Bailly, format în 8, şi cel de peste 1 500 al lui Quicherat, au început să-mi joace sub braţ: până să întind mâna cealaltă să le opresc, când ea era la un pas de mine, Bailly a şi apucat spre caldarâm, de care s-a oprit cu o detunătură spăimântătoare şi pe urmă a pornit şi Quicherat cu restul de cărţi. Ea m-a privit înminunată de această întâmplare, şi gravitatea ei s-a scuturat de mai multe ori în acele zbucniri de râs pe care totuşi se silea să le oprime.
_______________________________________
MEDITATII ONLINE LA LIMBA ROMANA
_______________________________________
BLOGUL PROFESORULUI DE LIMBA ROMANA
|
|
